Cetăţenii au protestat masiv în PMAN

Duminică, 3 mai, 2015, Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău a fost invadată de mii de protestatari care au ieşit să-şi strige nemulţumirea faţă de guvernarea coruptă.

 Фото1016

„Noi suntem poporul!”, „Demisia!”, „Jos criminalii!” „Miliardul înapoi!”, „Unire cetăţeni ai Moldovei!” – au fost câteva dintre sloganele utilizate de către oamenii veniţi din toate regiunile republicii. Organizatorii protestului – Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, care se declară o platformă independentă şi apolitică, a anunţat că numărul protestatrilor ar fi de peste 40 de mii.

„Am venit pentru că nu ne este indifernet ce se întâmplă în ţara noastră. Preţurile au săltat, situaţia economică ne afectează pe toţi” – spunea membrii unui grup de locuitori ai raionului Criuleni, aflaţi la protest.

În final participanţii au votat o rezoluţie, în care cer, printre altele, publicarea imediată şi integrală a raportului companiei “Kroll”, care a identificat actorii şi mecanismele de devalizare a sistemului bancar prin furtul unui miliard de dolari, supranumit „furtul secolului”; demiterea din funcţii a conducătorilor şi oficialilor instituţiilor responsabile pentru admiterea “furtului secolului”, investigarea, condamnarea vinovaţilor şi recuperarea banilor furaţi, scoaterea din captivitate a instituțiilor media aservite sistemului oligarchic, etc.

Фото1007         Фото1012

Фото1008 

Foto: 3 mai, PMAN

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *