Cultural

Colinde de Crăciun – acasă, în biserică

 Duminică, 8 ianuarie 2017, în biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, din s. Hârtopul-Mic, Criuleni, a avut loc festivalul raional al colindului de Crăciun, cu genericul ”Colindăm, colindăm iarna…”.   Acest frumos festival, organizat tradițional déjà  de Protopopiatul de Criuleni şi Dubăsari, în colaborare cu Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional ...citește mai mult

(Video) „Vom umbla din casă-n casă, Leru-i ler, doar la cei care ne lasă…”

Festivalul „V-am ura, v-am tot ura…”, care în acest an a avut statut de concurs, a adunat în casa de cultură recent renovată, din Slobozia Duşca, amatorii de folclor din localitate şi regiune.   Fiecare din cele opt colective, care şi-au anunţat intenţia să participe, au avut de prezentat un program de ...citește mai mult

Istoria Izbiştei, descrisă de un medic pasionat de trecut, a văzut lumina zilei

Satul Izbişte, raionul Criuleni, se poate mândri, din acest an şi cu faptul că are o monografie, editată de unul dintre descendenţii săi. Este vorba de Eduard Gherciu, care, deşi a îmbrăţişat profesia de medic, a făcut „echipă” cu pasiunea sa pentru istorie, colaborare din care a rezultat monografia „Izbişte – satul ...citește mai mult

„Insripaţiile colorate” ale Cristinei Stahi

 Pictura, grafica şi arta decorativă ale tinerei artiste Cristina Stahi a fost vernisată săptămâna trecută, în galeria liceului în care învaţă – Liceul „Boris Dânga” din Criuleni. „O parte din lucrările divizate în trei categorii transmit direct mesajul, iar o parte trebuie să-l găsească spectatorul. La cei 15 ani, are un nivel ...citește mai mult

Duminica datinilor de cătănie la Ratuș

”Săptămâna tineretului” în raionul Criuleni a început la Ratuș, cu cea de a III-a ediție a festivalului  ”Pleacă feciorii la armată”. Duminică, 6 noiembrie, în incinta Casei de cultură din satul Ratuș, comuna Drăsliceni, au fost readuse în actualitate  datinile ostășești și obiceiurile de cătănie. E o idée lansată de Petru Chetrușcă ...citește mai mult

Mândrie pentru vârstnici, învăţăminte pentru tineri

Al treilea an locuitorii s. Molovata Nouă deschid sipețelul cu zestrea neamului și de fiecare dată descoperă noi valori. N-a fost o excepție nici duminica de 23 octombrie, când oameni frumoşi la chip şi la gând, veseli, curioşi, plini de viaţă şi cu buna dispoziţie, şi-au petrecut o zi de odihnă la ...citește mai mult

ASTRA „Ioan Sârbu” Criuleni are un nou preşedinte

Pe data de 16 octombrie, 2016, membrii Despărţământului ASTRA „Ioan Sârbu” Criuleni s-au întrunit pentru o trecere în revistă a activităţilor desfăşurate de către asociaţine pe parcursul ultimului an de activitate. Preşedinta asociaţiunii, Lidia Frumosu, care a condus activitatea acesteia din anul 1995, şi-a prezentat demisia, iar membrii prezenţi la adunare au ...citește mai mult

 AM DESCOPERIT POLESIA

 Studioul Artistic”Alivera” din s. Boșcana, coregraf Alina Brinza, și ansamblul “Sălcioara” din s. Slobozia- Dușca, r-nul Criuleni, conducător muzical Corina Donscoi, au reprezentat Moldova la festivalul folcoric internațional “ZOV POLESIA” organizat în regiunea Gomeli. În s. Leascovici, care găzduieste evenimentul bienal , au venit oameni din diferite re­giuni ale Bielarusiei pentru a-și ...citește mai mult

Experienţa bibliotecii din Hruşova ar putea fi replicată în alte cinci biblioteci

Cu multă muncă şi straduinţă, membrii Clubului „Tânărul Brutar” de la Hruşova reuşesc să creeze adevărate opere de artă, de la plăcinte „ca la mama acasă”, prăjituri şi cozonaci, la torte şi prăjituri variate după reţete preluate de pe internet, dar şi din cele tradiţionale, de la bunicuţe adunate. La aproape un ...citește mai mult

Festivalul Internațional de Folclor „Ecouri Meseșene”

 În perioada 25-29 august 2016 colectivele artistice de la Casa de Cultură Ratuș au avut onoarea de a fi invitate de către Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj la Festivalul Internațional de Folclor „Ecouri Meseșene”, ediția a 41-a. Deplasîndu-ne spre Zalău, pe tot parcursul drumului, am admirat frumusețea munților cu ...citește mai mult