Când ai credință, te ajută și îngerii

Era unica moștenitoare a familiei înstărite. Avea de toate. Părinții o adorau, flăcăii o curtau pentru frumusețea sa, dar și pentru avere. Claudia n-a stiut de lipsuri, greutăți, doar faptul că nu era admirată după cum își dorea uneori îi strica dispoziția.

Orgoliul, însă, i-a jucat festa. Și-a luat de bărbat băiatul pe care l-a vrut  – să crape prietenele de ciudă.  Nu avea sentimente profunde pentru el, nici el pentru dânsa. S-au intâlnit la o petrecere. Sandu era înconjurat de un grup de pițipoance, care-l mâncau din ochi. Claudia l-a privit de sus în jos, apoi de jos în sus și și-a zis că i-ar sta bine să-l aibă la braț. Decisă, a pândit când a rămas singur, s-a apropiat de el și i-a zis  tranșant ”Vreau sa te i-au de barbat”. Flăcăul, care reușise să scape pe gât câteva pahare de tărie, rămase șocat, dar luat de val a bânguit ”de acord”. Claudia l-a luat de mâna, a bătut în paharul de cristal cu furculița, solicitând atenția tuturor, și a declarat: “SUNTEȚI INVITAȚI LA NUNTA NOASTRĂ. Eu şi Sandu, facem nuntă luna viitoare” – zise ea radioasă şi-l sărută pe buze. Toţi au aplaudat, iar flăcăul nu a mai avut cuvânt.  Parcă era hipnotizat, vroia să strige că are o altă iubită, că nu e dispus să facă acum o familie, dar cuvintele nu-i ieşeau din gât. În starea asta s-a aflat şi la nuntş, şi apoi încă vreo jumătate de an. Părinţii lui, oameni muncitori, dar nevoiaşi, s-au bucurat că feciorul lor a nimerit ca untul în lapte, deşi neglijau aspectuil că untul se topeşte în laptele fierbinte. La început era înfuriat, apoi s-a conformat, oricum avea acum de toate, o femeie frudivortmoasa alături, a intrat în înalta societate, ce contează că în inimă păstra chipul alteia. Claudia şi-a atins scopul – prietenele o învidiau. Aparent, erau un cuplu frumos, dar nu erau cuplu – certificatul de căsătorie confirma ca sunt parteneri de sex şi  coabitanţi în aceeaşi casă. Sandu nu suporta ideea că s-a transformat într-un bibelou pentru Claudia şi întro zi şi-a făcut bagajele şi a plecat, lasându-i doar un mesaj ” Nu mai suport minciuna. Nu am nici o pretenţie materială faţă de tine, cred ca avem dreptul ambii de a ne trăi vieţile în fericire, împreună nu putem. Iartă-mă că nu am putut spune din prima zi  “nu”. Mulţumesc pentru lecţie”.

Urla ca o leoaică rănită, distruse tot ce-i cădea la îndemână, apoi s-a aşezat pe canapea şi şi-a zis că e prea puternică pentru a se lăsa indispusă de pierderea unei jucării. Nu-i convenea, însă, statutul de femeie abandonată. A scos-o din meditaţie sunetul telefonului. Claudia ridică receptorul şi păli. La celălalt capat al firului o voce necunoscută încerca s-o consoleze.  Mintea i se întunecase şi nu înţelegea de unde ştie persoana dată că a fost părăsită de bărbat. Doar când a auzit: “corpul se află în morga spitalului” a înţeles că a rămas văduvă.  A răsuflat uşurată: gura lumii nu-i poate reproşa nimic. Nu-i vina ei că Sandu, ieşind din casă a fost lovit mortal de un automobil.

Parcă-i părea rău că a sfârşit  aşa, dar şi-a zis că soarta a absolvit-o de un păcat, că se gândea să-l omoare ea.  A revenit în centrul atenţiei  lumii din nou pentru o habă de vreme. La două săptămâni după funerarii descoperi că e insărcinată. Era fericită, nu-i păsa că va trebui să crească copilul de una singură.

Îsi zicea: am cu ce asigura bunăstarea a zece, nu doar a unui copil, am fost măritată, acum sunt văduvă şi pot avea alţi bărbaţi în caz de poftă, fără să-mi complic viaţa cu vreunul în parte.

Naşterea lui Petrică nu i-a afectat chipul şi nici deprinderile. Când ieşea în oraş parcă era un pom de Crăciun, – pe toate zece degete – inele de aur cu perle, trei perechi de cercei în urechi, perle la gât, cel mai frumos şi costisitor cărucior pentru copil, dichisit cu diverse bibelouri. Trecătorii o urmăreau cu privirea şi ea era în culmea satisfacţiei. Spre norocul ei, băiatul creştea ca din apă, sănătos frumos, înţelegător. Că în preajmă erau oameni necăjiţi, cărora le-ar fi putut da o mână de ajutor, Claudia nu avea treabă. Nu-i ajungi cu prăjina la nas – ziceau unele vecine mai cârcotaşe.

“CA SĂ AI, TREBUIE SĂ DAI”

Nenorocirea a venit pe neMame si copiiaşteptate. Petrică s-a îmbolnăvit. Avea febră, vedea că-l pierde. A mers la spital şi i-au zis că are un blocaj renal, de trei zile nu putea elimina urina şi e cazul să meargă la un centru de dializă care se afla la 200 km de casă. Era gata sa parcurgă acea distanţă şi pe jos, căci Domnul n-o privase de dragostea materna, dar trebuia să facă programare. O aşteptau peste trei zile, iar ea vedea ca orice ora conteaza. Abătută, nu simţea drumul şi nu vedea pe nimeni în jur. Cineva o prinse de mână şi ea tresări. Era Maria, colega ei de serviciu, pe seama careia făcea cele mai multe glume.

- Ce ai? – o intreba aceasta preocupată.

Claudia o privi consternată: ce-i pasă ei de ceea ce mi se întamplă, dar fu depăşită de necesitatea de a-şi răcori sufletul. I-a povestit despre boala lui Petrică, că trebuie să aştepte trei zile, dar contează orice ora.

- Ce să fac? -întrebă fără să mizeze pe un raspuns.

- Roagă-te la Maica Domnului, – i-a recomandat Maria senină.

- Cum?

- Cheamă la tine încă o mamă care are asemenea probleme şi citiţi Paraclisul, căci acolo unde se roagă mai mulţi împreună, chiar 2-3 oameni, vine si Hristos…

În alte circumstanţe Claudia i-ar fi zis ceva “de bine” Mariei, dar fiind prea disperată i-a urmat sfatul.

Ajunsă acasa a batut la uşa vecinei, pe care mai că uita s-o salute, când o vedea cu băiatul cu dizabilităţi, o invită la ea acasă şi spre surprinderea sa, aceasta a urmat-o.

Au aprins o lumânare şi au început a citi Paraclisul. Slavă bunicii, care i-a dăruit o carte de rugăciuni, pe care a aruncat-o într-un dulap, dar i-a fost de mare ajutor acum.

La un moment dat vecina o intreabă: ”Chiar crezi că rugăciunea te poate ajuta?”

- Vreau să cred, sper. CRED! – îi răspunse.

- Şi dacă nu se întâmplă minunea?

- O să mă gândesc ce fac mai departe….

Rugându-se pentru sănătatea copilului său la un moment dat Claudia auzi o voce internă care o întrebă: “tu doar ceri, dar ce oferi în loc, la ce renunţi?”

- Renunţ la vanitate – răspunse cu inimă.

Se ridică din genunchi, îşi scoase inelele, brăţarele, cerceii şi le puse în dulap.  Sfârşi a treia oară rugaciunea, umpluse un pachet cu dulciuri, mezeluri, alte bunătăţi ce avea în frigider şi i le dădu vecinei.  Aceasta a plecat să-şi bucure la rândul ei feciorul cu acele daruri.

Claudia s-a apropiat de patul  în care se văicăra Petrică. A început a turna apă dintr-un pahar în altul, zicându-i ”încearcă să arunci şi tu apa din tine“. După câteva minute vizica baiatului se goli. Claudia plângea de fericire. Nu mai aveau nevoie de dializă.

Din acea zi a devenit de nerecunoscut. Se implică în acţiuni de voluntariat, găseşte timp pentru a da o mână de ajutor semenilor, indiferent de poziţia lor socială şi nu mai poartă nici o bijuterie. Petrică a ajuns la majorat fără a mai suferi de vreo maladie şi e sănătos tun şi acum.

- Boala lui a fost lecţia cerească pentru mine, ca să-mi schimb scara valorilor, să descoper bucuria de a fi de folos semenilor, să înţeleg că atunci când ai Credinţă şi Încredere, te ajută şi îngerii.

E. Chiriac  

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *