Cadrele didactice din grădiniţe, formate în domeniul educaţiei incluzive

25 de cadre didactice din învăţămîntul preşcolar din raioanele Criuleni şi Dubăsari şi-au împărtăşit experienţa profesională şi au achiziţionat cunoştinţe actuale despre procesul educaţional incluziv în treapta preşcolară, în cadrul unui modul de formare, organizat de către AO “Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin” din Criuleni.

Gradinita_mica

Educatorii încearcă să simtă, cum e să fii marginalizat

Modulul de formare s-a desfăşurat în perioada 26-28 martie, 2014, în scopul instruirii şi formării competenţelor cadrelor didactice în organizarea procesului educaţional incluziv din perspectiva adaptării programelor şi formelor de educaţie la necesităţile copiilor cu CES, incluşi în grădiniţa de copii. Totodată, managerii şi cadrele didactice din instituţiile preşcolare din raioanele Criuleni şi Dubăsari s-au familiarizat cu managementul educaţiei incluzive şi cu serviciile de suport dezvoltate în acest domeniu în Republica Moldova.

Formările au fost facilitate de către Larisa Moscalenco, coordonator program advocacy, şi Ina Cazacu, coordonator program educaţie incluzivă în AO “Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, Mariana Mîţu, psiholog, SAP Criuleni. Elvira Bulgac, şeful Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică (SAP) Criuleni, a prezentat succint activitatea şi rolul serviciului în instituţiile de învăţămînt preşcolar, şi necesitatea colaborării pentru implementarea cu succes a educaţiei incluzive.

Din opiniile participanţilor despre modulul de formare:

“Subiectele abordate despre educaţia incluzivă a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) au fost selectate bine, succint, interesant si-mi vor fi utile pe parcursul activităţii de educator. Vă mulţumesc”.

“Pe parcursul formărilor am fost familiarizaţi cu multe lucruri noi şi utile în activitatea cu copiii cu CES. Am cunoscut noi metode de lucru”.

“Am aflat experienţa altor dascăli şi astept curioasă următoarea zi”.

La 28 martie modulul de formare s-a încheiat cu succes. Victoria Secu, directorul executiv al AO “FCPS”, a finalizat cursul de formare cu un mesaj de felicitare adresat participanţilor pentru că au reuşit să cunoască şi să însuşească noi tendinţe în educaţia inluzivă. Fiecare participant a primit suport de curs – ghidul metodologic al evaluării pentru educaţia incluzivă a copiilor de vîrstă preşcolară şi şcolară mică şi ghidul incluziunii socio-educaţionale a copiilor cu dizabilităţi în grădiniţa de copii.

Activitatea a fost coordonată cu Direcţia Educaţie din raionul Criuleni şi Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport Dubăsari şi s-a realizat în cadrul proiectului “Incluziunea socio-educaţională a copiilor cu CES în raioanele Criuleni şi Dubăsari”, susţinută financiar de către The Swedish Organization for Individual Relief – SOIR Moldova.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *