Bună dimineața, Europa!

Și în acest an Ziua Drapelului de Stat a fost sărbătorită cu mare fast la Criuleni. Bucuria organizatorilor, dar și cea a participanților a fost amplificată de un alt mare și important eveniment – actul de eliminare a vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova în UE.

Drapel 2

Vitalie Rotaru, președintele raionului, a felicitat asistența cu această istorică realizare, subliniind în mod special aportul ex-premierului și actualul, prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat și Iurie Leancă.

Prezent la eveniment Vlad Darie, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a reconfirmat importanța și meritele celor doi politicieni, amintind în acest sens că în sfârșit poporul nostru și conducerea știe ce vrea, are o opțiune clară și că astăzi guvernarea este deschisă către toată lumea și are un obiectiv clar – Vectorul European.

Sergiu Ceauș, vice-președintele raionului, Vitalie Onișciuc, primarul orașului Criuleni, profund emoționați de importanța dublului eveniment, au reiterat că, deși cu întârziere, merităm pe deplin  să facem parte din această frumoasă familie.

În același context Secția Cultură și Turism a Consiliului raional a prezentat un program artistic, dedicat sărbătorii Drapelului de Stat.

Gh. Motricală 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *