Au discutat despre continuitatea propiectului

Recent  Shirley Wouters, noul manager al proiectului”Dezvoltarea Gestionării Apei, Infrastructurii şi Cooperării Intercomunale în zona Criuleni – Dubăsari” susținut de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ)  a avut o întâlnire de lucru cu administrația raionului Dubăsari.

Policinschi

În cadrul întrevederii părţile au subliniat importanţa proiectului şi impactul acestuia asupra comunităţilor vizate, dar şi eventualele probleme ce ar putea apărea în procesul de implementare: situaţia economică şi politică din regiune, dialogul specific între părţile implicate şi necesitatea analizei minuţioase a cadrului juridic vizând organizarea şi administrarea serviciilor nou create. În acelaşi context s-a vorbit şi despre necesitatea extinderii spectrului de suport şi intervenţie prin proiecte investiţionale, în comunicarea cu alţi parteneri de dezvoltare şi factori de decizie.

După mai bine de o oră de discuţii, Dna Wouters a remarcat că Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) acordă o atenție deosebită acestui proiect și consideră că el trebuie să fie un exemplu bun de urmat  pentru toate autorităţile publice din Republica Moldova.

Gh. Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *