…Au ajuns în Asia

Mere crescute de pomicultorii criuleneni au ajuns să fie apreciate și în  Bangladeș. A fost o testare reușită a posibilităților de transportare pe cale maritimă și de vânzare, care a deschis noi oportunități.

Merele Jonagold au fost vândute în doar trei zile după sosire și cumpărătorul a solicitat încă 10 containere de mere roșii. Producătorul, întreprinderea Samiral SRL din raionul Criuleni, pregătește în prezent un al treilea container cu mere, iar compania exportatoare, Mobile SRL, care a organizat transportul, este în căutarea mai multor producători de mere, care vor putea contribui la livrare pentru a se conforma cererii mari. “Spica N Agro”, după cum declară antreprenoarea Vera Monul, este dispusă să se implice în acest proiect, propunând 70 tone de Golden delicious, care sunt depozitate în frigiderul Samiral-Agro SRL.

Omul de afaceri Iahia Mir, care  locuieşte de mai mulţi ani în Moldova, demult vroia să-și alinte compatrioții cu mere dulci și gustoase moldovenești, care nu cresc în Asia, dar avea temeri că nu va reuși transportarea. Cum ai da, dar sunt peste opt mii de km. Intenția i-a reușit și datorită deschiderii producătorilor criuleneni pentru studii și inovații. Astfel cu eforturi comune au reușit să înscrie o pagină de succes în istoria Proiectului Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED), un program finanțat în comun de USAID și MCC,  care are menirea să susțină producătorii de fructe proaspete din Moldova să-și facă loc pe noi piețe externe.

- Cumpărătorii din Bangladeș ar putea primi 100 de containere în acest sezon, doar că au și niște condiții specifice:  doresc să cumpere mere cu diametrul mic, în cutii de 18 kilograme, câte 130-160 de fructe în fiecare. Astfel, că producătorul autohton are mai mult de lucru la pregătirea mărfii. Timpul nostru standard de lucru pentru a pregăti un tir de mere era de o zi, pentru această livrare noi am lucrat patru zile la un tir -  explică fermierul Gheorghe Ungureanu.

Bangladeș, care este situată între India și China în Asia, are o populație de 166 milioane de oameni. Între timp se conturează și o altă destinație pentru fructele moldovenești – Egipt. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA),  în decembrie 2014, un producător moldovean a livrat în Alexandria, Egipt, al doilea oraș ca mărime după capitala Cairo, 30 de containere a câte circa 20 de tone de mere.

În total, au fost livrate 606 tone de mere. Acest transport a fost facilitat și prin intermediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România.

E. Chiriac

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *