Ansamblul “Băştinaşii” ştie secretul veșniciei

 Ansamblul “Băştinaşii” din Hârtopul Mic, raionul Criuleni, a fost desemnat marele câştigător al concursului de colinde, urături şi teatru popular “Veşnicia s-a născut la sat”, organizat de administratorii Complexului Etno-Cultural “Vatra”.

BASTINASII

Concursul s-a desfășurat în trei etape, hârtopenii adunând aplauzele publicului pentru originalitate, autenticitate și ținută scenică.

“Venim din mediul rural şi păstrăm tradiţiile şi obiceiurile neamului nostru. E foarte important că ceea ce cunoaştem să transmitem şi altor generaţii” – spune conducătorul artistic al ansamblului folcloric “Băştinaşii”, Lidia Stăvilă.

“Foarte dulci, foarte frumoși. Aduc obiceiurile, aduc cântecele închinate lui Hristos, nașterii Domnului. Aceasta este o întoarcere la sufletul nostru, cu urări de bine, cu cuvinte calde, cu costume frumoase”, aprecia artistul emerit  Mihai Munteanu.

În etapa finală au concurat cinci colective, care pe lângă mândria de a ieși în scenă cu zestrea neamului, mai aveau și aspirația de a intra în posesia unuia din cele trei premii pregătite de organizatori în valoare respectivă de 3000 lei, 2000 lei și 1000 de lei.

Colectivul “Băştinaşii” include copii de diferite vârste și are un repertoriu bazat pe folclorul autentinc, pe creațiile autohtone descoperite la informatorii locali și cizelate de pasionata conducătoare Lidia Stăvilă.

Astfel că reușita la concurs a fost o cunună a muncii depuse pe parcursul anilor.  Premiile de gradul II şi III au revenit colectivului “Altiţa” din Ghidighici şi ansamblului folcloric “Opincuţa” din  Cricova.

In imagine: BĂSTINAȘII cu membrii juriului

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *