Amarul firului de zahar

Era o bătrânică sociabilă, cultă şi foarte atentă. Am cunoscut-o pe malul Nistrului, la Criuleni, păscând căpriţele şi m-a impresionat bunăvoinţa ei. Părea desprinsă dintro poveste. Ulterior, ori de câte ori o întâlneam, auzeam de la ea doar vorbe bune, sfaturi utile. Nu se lamenta de greutăţi cum fac mulţi, muncea cum putea şi la vârsta ei înaintată. Anul acesta nu am mai găsit-o.  

deportari

Tanti Lena a plecat la Domnul, ducând cu sine povestea sa amară. Rar de tot şi nu oricui povestea calvarul prin care a trecut copilă fiind.  Familia lor a fost dusă din Cocieri în Siberia pentru că aveau o casă mai bunişoară şi părinţii erau gospodari. Când au fost eliberaţi din deportare li s-a interzis să revină la cuibul lor şi  s-au aciuat, tot pe malul Nistrului, dar la Vadul lui Vodă întro căsuţă ca vai de ea. Nu le era uşor s-o ia de la început, doar  îşi avertizau copiii să nu iasă în evidenţă, să nu calce strâmb, ca să nu dee de un alt necaz că autorităţile nu-i  vor cruţa. Erau copilele ascultătoare, dar ghinionul n-a ocolit-o pe Lenuţa.

Se disprimăvăra şi copila de 15 ani, împreună cu prietenele s-a dus la pădure. S-au jucat şi în drum spre casă au luat şi câte un braţ de vreascuri, că era frig în casele lor.  Au fost văzute  de pădurar şi denunţate. Prietenele au scăpat, iar ea ca „duşman al poporului” a fost condamnată la închisoare. N-a contat că în acele braţe firave de copil bătut de gerul Siberiei au încăput doat câteva crenguţe, pe care le-a luat din inerţie.. A stat în temniţă, îndurând frig, foame cu alţi osăndiţi de soartă şi de regim.  Despre femeia ce astepta să nască  gemeni povestea cu lacrimi în ochi, că nu mai reuşise sărmana să-i aducă pe lume. S-a prăpădit… Lenuţa, pierzând doi ani de adolescenţă s-a întors acasă. A muncit conştiincios toată viaţa, n-a făcut sluj în faţa nimănui, evita autorităţile şi şefii, dar s-a străduit să ajute pe oricine avea nevoie de susţinerea sa, chiar şi un negru străin. Când se aşeza la masă mulţumea în glas sau în gând neapărat pentru bucăţica de pâine şi orice fărâmitură o punea cu evlavie în căuşul palmei şi o săruta. Asa cum făcea şi cu firele de zahăr, care adunate de pe masa din închisoare îi alungau foamea şi gândurile negre ce se cuibăreau în capul bălai de copiliţă. Era victima primului val de deportări  din Moldova, care au stigmatizat-o pentru toată viaţă.  Nu doar pe ea.

Conform datelor oficiale, aproximativ 15 mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Apoi operaţia IUG s-a extins şi au urmat alte două valuri de  deportări  în RSSM în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 38 de mii de persoane.

E. Chiriac

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *