A GĂSIT LEAC DE COJOC

Primarul comunei Boșcana Anatolie Vîntu, deranjat de vitele ce vin să pască în fața instituțiilor publice sau se plimbă pe drum, periclitând deplasarea automobilelor,  a găsit o soluție pentru a-i pune la respect pe proprietarii, care le lasă fără supraveghere.

Vaca

Edilul boșcănean a identificat un țarc pe care-l numește zonă de pedeapsă, unde vor fi închise animalele hoinare. Printro postare publicată pe o rețea de socializare primarul avertizează sătenii: “Vitele ce umblă slobode prin sat în timpul zilei – vor fi adunate în zona de pedeapsă, iar seara o să se afle cine-i stăpânul, căci el o va căuta şi va afla unde-i. Atunci i se va aduce la cunoştinţă că pe numele său a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei, prevăzute la art.158 al Codului contravenţional (încălcarea regulilor de întreţinere a animalelor, aprobate prin decizia autorităţii administraţiei publice locale) şi serviciul sanitar-veterinar urmează să-i aplice amenda. Este imposibil să mai suporţi vite fără stăpân ziua în amiaza mare şi balegă în spaţiile verzi, la staţii pentru pasageri şi în zona instituţiilor publice. Odată chiar ajunsesem într-o situaţie stupidă,când primarul comunei şi directorul liceului alungau împreună vitele din zona instituţiilor publice (atunci le-am ars o înjurătură zdravănă paznicilor, care nu mai holbau ochii). Dacă nici cu amenda nu se disciplinează proprietarii unor vite, asta înseamnă că nu au nevoie de ele şi atunci locul vitelor este la abator – în folosul comunităţii. Căci degeaba investeşti în amenajarea localităţii dacă cineva, sfidând amenajările ce au fost finanţate din impozitele plătite de el, vede locuri bune de păscut în spaţiile publice”.

Indignarea primarului boșcănean e împărtășită de mai mulți locuitori ai raionului, or, problema e specifică pentru majoritatea satelor și chiar pentru centrul raional.

Directoarea gimnaziului din Izbiște recunoaște că a închis două capre ce veneau să se înfrupte în grădina școlii în speranța identificării stapânului acestora, dar n-a reușit. După două zile de arest patrupedele au fost eliberate, ca să nu moară în captivitate.

M. Doruș

În imagine: zona de pedeapsă la Boșcana

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *