A furat cărţile, dar nici măcar nu le-a răsfoit
Trei luni de inchisoare pentru isprava din Crângul Privighetorilor ar putea ispăşi doi concubini din Izbiște, dacă vor mai comite vre-o abatere de la lege pe parcursul anului acesta.
Pornită să guste căpșunele din Întovărăşirea Pomicolă “Crângul Priveghetorilor”, nu a rezistat ispitei și a intrat în curtea unei vile. Apoi, prin fereastră, a pătruns în interior, i-a plăcut ambianța. Nu a putut ieși cu mâna goală din casă și a luat pentru început trei cărți, ce țin de istoria artelor. Ajunsă acasă nu s-a apucat de citit ”Dicționarul de simboluri” sau ”Arta în istoria umanității”, căci s-a debarasat de ele pe drum, ci și-a convins concubinul să o însoțească și să scoată din acea căsuță și alte obiecte. Astfel au devastat muzeul unei familii de intelectuali. Proprietarul a descoperit furtul și a alertat organele de drept. Făptașii au fost identificați. Au restituit bunurile sustrase, chiar și pe cele pe care între timp le dăruise cunoscuților, și și-au cerut scuze.
Recent Judecătoria Criuleni, a examinat isprava izbiștenilor. Au fost luate în considerație toate circumstanțele, faptul că păgubitul a cerut doar o pedeapsă cu scop educativ pentru făptași, dar orice infracțiune merită o pedeapsă. Astfel concubinii, care cresc doi copii, au fost condamnați la câte trei luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei cu un termen de probă de un an.
E. Chiriac