2014 – an nefast pentru plugarii din Dubăsari

La 21 noiembrie, conform tradiţiei şi calendarului, în raionul Dubăsari au fost sărbătoriţi plugarii. Campania electroală din acest an, dar şi ploile care au coincis cu perioada de pregătire şi desfăşurare a sărbătorii, au redus substanţial din numărul celor interesaţi de succesele şi problemele agricultorilor.

Nici şefii din ministerul de resort nu au îndrăznit să ajungă în acea zi la Coşniţa, or, după cum au menţionat vorbitorii, 2014 a fost primul an în care agricultorii din raionul Dubăsari au fost totalmente privaţi de posibilitatea de a-şi prelucra pământurile aflate în litigiu cu nerecunoscuta republică a lui Şevciuc. Sala Casei de cultură din Coşniţa a fost semi-pustie, fapt ce nu i-a împiedicat pe organizatori să-şi menţină optimismul şi să înceapă nominalizările.

DSCN3020

Dacă în noiembrie 2013 majoritatea celor mai însemnate entităţi economice din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare s-au bucurat de premii băneşti şi diplome, în acest an conducerea raionului s-a limitat doar la felicitări verbale şi la mici cadouri, în special pentru veteranii muncii, tractorişti, combaineri, legumicultori, brutari.

Sergiu Guvir, şef-interimar al Direcţiei agricultură şi cadastru a CR Dubăsari, spunea că în pofida bunei organizări a muncii şi condiţiilor climaterice prielnice, comparativ cu anul precedent s-a atestat o descreştere a volumului producţiei agricole la grăunţoase (pe alocuri în jumătate sau doar  2/3 din volumul anului precedent), a sporit însă volumul legumelor – în unele cazuri roada a fost cu până la 50% mai mare decât în anul trecut.

A menţionat Sergiu Guvir şi despre faptul că agricultorii care au terenuri agricole după traseul Râbniţa-Tiraspol au fost nevoiţi, pentru a-şi strânge cu mare întârziere roada de grâu şi orz de toamnă, să plătească plăţi neoficiale aşa-zişilor vameşi transnistreni pentru accesul tehnicii la acele câmpuri şi pentru a transporta roada în hambare. Guvernul a alocat păgubiţilor în urma acestui conflict politic, în două tranşe,13,4 mln şi 11,9 mln lei în calitate de compensare a venitului ratat. Printre promisiunile neonorate până la capăt de către Guvern se numără şi subvenţionarea agriculturii. Cererea de subvenţii în r-l Dubăsari în 2014 a fost de peste 5 mln, dintre care la fermieri au ajuns doar 3 mln 113 mii lei.

DSCN3021

Prioritar pentru următorii ani, potrivit lui Guvir, este extinderea suprafeţelor viilor şi livezilor superintensive, ca şi culturi cu valoare adăugată înaltă, cultivarea legumelor pe teren protejat. Felicitări a rostit şi Grigore Policinschi, preşedintele degrevat al raionului Dubăsari, Angela Platon, şef-adjunct al Oiciului Cancelariei de Stat a Guvernului, Maria Jîmbei, vice-preşedintele raionului, iar mesaje muzicale au adus Daria Radu şi Maria Stoianov.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *